Despre trecutul școlii

✕
Tivai.ro Tivai.ro
✕
Despre trecutul școlii

Începând de la înființarea liceului din localitatea Sânmartin, acesta servește la educația elevilor din zonele Ciucului de Jos și ale Casinului. Școala, multă vreme considerată centrul Ciucului de Jos, a fost înființată în mijlocul secolului al XX-lea în comuna Sânmartin. În anul 2001 a primit numele de „Tivai Nagy Imre”.

Tivai Nagy Imre era un cetățean activ, multilateral al orașului Miercurea-Ciuc, care în timp de vară a condus cu multă competență ferma-model de la Sâncrăieni, iar în timp de iarnă a fost o figură definitorie a vieții publice din județ.

De numele lui se leagă primele tipăriri, redactarea unor ziare și reviste de specialitate din comitat. Pe lângă numeroasele sale lucrări economice, el a fost un cronicar apreciat în Ținutul Ciucului. S-a născut pe data de 16 mai 1849 la Sâncrăieni (Scaunul Ciuc) și a decedat la vârsta de 82 de ani în Miercurea-Ciuc (județul Ciuc, azi județul Harghita), pe data 27 iunie 1931.

În instituția noastră își desfășoară activitatea Asociația „Tivai Nagy Imre” Társaság, care alături  de multe activități și scopuri educative, are în vedere cultivarea spiritului persoanei lui Tivai Nagy Imre. Societatea, care funcționează ca fundație școlară, are un trecut care cuprinde  mai multe decenii și a câștigat multe proiecte, a organizat sute de activități educative. Rădăcina educației preuniversitare  se trage din anul 1958, când s-a înființat singurul liceu din zona Ciucului de Jos.

Cu mulți ani în urmă, în 1823, baronul Szepessy Ignácz, episcopul Transilvaniei, a înființat școala romano-catolică în comuna Sânmartin. Clădirea cea mai veche a școlii a fost construită în anii 1891-1892 și până în 1948, anul naționalizării, a funcționat ca școală primară-romano-catolică cu 7 clase. Ca urmare a unor necesități educaționale, în anul 1958 se înființează liceul din Sânmartin, comuna având destule clădiri și dotări, deoarece a avut statutul de district. Începând  de la înființare, de a lungul anilor, școala noastră a avut mai multe denumiri, dar acest lucru nu a influențat în niciun fel procesul de predare-învățare, fiindcă din băncile acestei școli au ieșit mulți oameni faimoși cu diferite specialități. În zilele noastre, respectând dorințele locale și cerințele pieții muncii, există educație profesională și educație liceală.

Instituția noastră de învățământ cuprinde două grădinițe (grădinița din Ciucani și grădinița din Sânmartin), clase primare 0-4, clase gimnaziale V-VIII, clase profesionale IX-XI și clase liceale IX-XII. În anii 2020-2021, 408 (azi 2023-2024, 375) elevi frecventează cursurile acestei școli și 39 de pedagogi își desfășoară activitățile în această instituție. Munca lor este înlesnită de săli de clase dotate cu diferite instrumente educaționale, cabinete de specialitate și sală de informatică.

Fostul notar public, dr. Nagy Jenő, a construit clădirea stil castel, care găzduiește grădinița din Sânmartin, având săli încăpătoare și un parc vechi, de peste 100 de ani, care transformă procesul de educație  într-unul mai prietenos, mai atractiv.

Activitățile grădiniței din Ciucani se desfășoară la sediul Composesoratului Ciucani, școala fiind sprijinită de composesorat. Aici două educatoare se ocupă de educația copiilor.

Clădirea cea mai nouă a instituției noastre de învățământ, care găzduiește clasele 0-4, a fost construită în anul 2004. Este dotată cu încălzire centralizată, cu săli de clase încăpătoare și prietenoase, având un coridor larg, toalete moderne și o curte proprie. În această clădire își desfășoară activitățile educative 9 învățători.

Clădirea, care găzduiește elevii claselor gimnaziale,  a fost construită în anii 1961-1962, iar între anii 2010-1012 a fost renovată.

Între anii 1891-1892 a fost construită clădirea principală a instituției de învățământ, considerată cea mai veche clădire, iar în anul 2013 s-a finalizat, atât renovarea exterioară, cât și renovarea acoperișului. În această clădire cu etaje își desfășoară cursurile clasele liceale și clasele profesionale. La parter se regăsesc secretariatul și birourile directorilor, la etaj se află sala de informatică, dotată cu aparatură modernă. Interiorul clădirii principale, cu săli de clase vechi și spațioase, se află în curs de renovare, în curs de modernizare, sălile fiind încălzite cu sobe cu lemne. Și sala de sport este în curs de renovare, se execută lucrări de modernizare în sala profesorală și în vestiare. La etaj, deasupra sălii de sport, cu sprijinul enorm al Fundației ”Bethlen Gábor Alap” și al Consiliului Județean Harghita, s-a realizat înființarea unei bucătării moderne, profesionale de practică.

În grădina de practică a școlii elevii își desfășoară o parte din timpul alocat practicii profesionale. Însușirea cunoștințelor legate de lucrările horticole, precum și cele legate de cultivarea plantelor, sunt înlesnite de doi solari și de două sere mici pentru creșterea răsadurilor.

În cadrul educației profesionale, am elaborat o strânsă colaborare cu întreprinzători economici și astfel elevii noștri pot însuși experiențe profesionale la parteneri economici în timpul săptămânilor alocate practicii.

Și complexul internatului și a bucătăria acestuia aparține de instituția noastră de învățământ, construit în anul 1840, dar pusă în funcțiune în 1958. Acesta care necesită lucrări de modernizare, acoperișul complexului fiind renovat recent cu sprijinul Consiliului Local. În curtea acestui complex se află o clădire cu etaj, clădirea fostului penitenciar, unde azi se găsește sediul Bibliotecii Comunale „Baka János”, care funcționează în colaborare cu biblioteca școlii, și începând din anul 2010, funcționează un centru multifuncțional, care este gazda a mai multor expoziții și a unui mini-muzeu local.

În instituția noastră, din punctul de vedere al educației profesionale, cursurile se desfășoară pe două arii: pe domeniul agriculturii, precum și pe domeniul turismului și alimentației publice. Pe ambele domenii avem atât clase profesionale, cât și clase liceale. În domeniul agriculturii,  la nivel profesional, elevii pot obține diplome cu specialitatea de tehnician agromontan și lucrător în agroturism.

În domeniul turismului și al alimentației publice, după parcurgerea celor trei ani de pregătire, se poate obține o diplomă de ospătar (chelner), vânzător în alimentație publică.

Durata cursurilor liceului tehnologic este de patru ani, la finalul cărora, în domeniul agriculturii, elevii pot obține diplome cu specialitatea de tehnician agromontan sau tehnician în agroturism, iar în domeniul turismului vor deveni tehnicieni în turism sau tehnicieni în gastronomie. La finalizarea cursurilor Liceului Tehnologic, elevii se pot prezenta la examenul de bacalaureat, obținând diploma de bacalaureat.

În luna decembrie a anului trecut, cei mici au organizat Târgul de Crăciun în centrul comunei Sânmartin, unde au comercializat celor interesați produse artizanale și decorațiuni festive.

Anual, învățătorii și elevii claselor 0-4, organizează activități de mare valoare, spre bucuria celor interesați, cum am ar fi sculptura din fructe sau concursul intitulat „Pe aripile basmelor”.

În anul școlar trecut, elevii noștri din clasele gimnaziale au participat la Concursul Comemorativ „Bolyai János”, organizat de Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” din Miercurea-Ciuc, desfășurat la sediul Universității Transilvănene,  Sapientia, unde au obținut locul I.

Premiul proiectului „Micul grădinar” organizat și promovat de Consiliului Județean Harghita, a fost obținut de elevii noștri trei ani la rând, datorită abilității și profesionalismul elevilor și ale cadrelor didactice.

Școala noastră găzduiește multe concursuri de matematică de rang înalt, la nivel de microregiune organizăm concursul de matematică „Zrínyi Ilona”, iar la nivel regional amintim Concursul Comemorativ  „Dezső Gábor”. În școala noastră se derulează nenumărate programe educative. În cadrul proiectului „Rose” pregătim elevii în mod eficient pentru examenul de bacalaureat.

În cadrul proiectul POT se oferă posibilitate elevilor din învățământul profesional pentru aprofundarea cunoștințelor de specialitate. De-a lungul anului școlar trecut am participat de mai multe ori la diferite excursii tematice în Ungaria și în Austria. De aceste programe s-au bucurat elevii claselor VII-XII. Scopul nostru bine definit este participarea la diferite concursuri de cultură generală și competiții de specialitate. În ultimii ani am participat permanent la Concursul Comemorativ „Schnitta Sámuel”, organizat de Școala Populară și de Artă din Sfântu-Gheorghe, unde elevii noștri au obținut rezultate admirabile. La competiția „Bölcs diákok” (Elevi înțelepți) și la olimpiadele județene elevii școlii noastre au participat cu succes.

Absolvenții liceului nostru urmează drumuri diferite. Unii aleg să lucreze în domenii conform cunoștințelor de specialitate acumulate, în agricultură, în industria turismului, alții urmează cursurile unor facultăți. Deseori ei obțin calificare de tehnician silvic sau asistent medical. Printre absolvenții noștri se găsesc persoane care fac studii la diferite facultăți, cum ar fi medicină, stomatologie, istorie, de artă sau de informatică.

 „În această lume accelerată, în focul încrucișat al noilor provocări, școala încearcă să păstreze spiritualitatea și să educe generațiile tinere în spiritul valorilor de bază primite de la cadrele didactice, valori care, peste timp, vor determina concepțiile de viață, abilitățile de adaptare și rolul lor în societate.”

(Vizi István, fost directorul școlii)

 

          „Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” are un loc special în inima mea. Începând din clasa I eu am frecventat cursurile acestei școli, unde mi s-a acordat protecție, încredere în sine, iubire și cunoștințe profunde. Aici am legat prietenii de durată, profesorii s-au dovedit a fi ajutători, deschiși la problemele elevilor. Aici am găsit prieteni, am primit sfaturi, m-au ajutat și m-au încurajat în vederea atingerii scopurilor mele. Această școală așteaptă pe fiecare cu porțile deschise. ”

(Vitos Antónia, elevă în clasa a XII-a a Liceului ”Tivai Nagy Imre”)

 

„De 8 ani sunt membră în colectivitatea profesorală a Liceului „Tivai Nagy Imre.” Pot afirma cu sinceritate că această colectivitate este unită, primitoare și familiară, de care aparțin cu dragă inimă și de care sunt foarte atașată. Un posibil impediment ar fi faptul că ne desfășurăm activitățile în clădiri separate, sala noastră profesorală nu este comună pentru învățători și educatoare, dar sărbătorile (zile de nașteri, Crăciunul) ne reunesc. E bine să revii în acest Alma Mater.”

(Miklós Laura, cadru didactic activ al liceului)

 

„Școala a fost a doua mea casă, de unde am pornit în calitate de elev, și unde am revenit în calitate de profesor. Întotdeauna această colectivitate m-a făcut să mă simt de parcă aș fi ajuns acasă, venind de acasă. Am făcut tot ce era posibil în interesul școlii și în interesul educației, am reușit să construim o nouă școală de-a lungul anilor.”

(Ábrahám Lajos, profesor pensionat, fost elev și cadru didactic al școlii)

 

„Despre Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” se poate spune că este centrat pe elev. Relația profesor-elev se bazează pe înțelegere, respect reciproc, atmosfera este familiară. Cei doi copii ai mei sunt elevi ai școlii primare, sunt conștient de valoarea pregătirii profesionale ale cadrelor didactice și de metodele consecvente de predare-învățare ale profesorilor, care îi pregătesc pe copiii mei pentru viață. În fiecare zi ei merg la școală entuziasmați, ar merge și în această perioadă specială, când educația se desfășoară online. În opinia lor este bine să fii elev în această școală.”

(Birtalan Sándor părinte, noul primar ales al localității Sânmartin)

Liceul Tehnologic Tivai Nagy Imre
Strada Principală, Sânmartin, Județul Harghita, RO 537280
0266-332108
stmarton2002@yahoo.com
Copyright © all rights reserved 2026